Păcatelor mai vechi le sunt dator
Cu-ntreaga mea ființă, cea de ieri
Și când la pieptul tău, iubito, mă strecor,
M-ascund de judecată și dureri.

Păcatelor mai vechi le fac și plată,
Acum că viața-mi este-o ipostază
Și, parcă, pentru-ntâia dată,
Din mine, egoistul vrea să iasă.

Cum spun, păcatelor le dau simbrie
Pentru-a scăpa de ele ne-ncetat
Și-această penitență vreau să-mi fie
Cel de pe urmă și mai nou păcat.

Acelorași păcate mă mai plâng
Cu-ntreaga mea ființă, cea de-acum
Și când la pieptul meu, iubito, te mai strâng,
E doar durerea unui om nebun.