Sprintenel, un popândău,
S-a ivit de prin dudău.
Se ridică-n două labe,
Și se uită după boabe.
A zărit spice de grâu,
Mai în vale, lângă râu,
Și fuge să ia dejunul.
Un șoarece, căpcăunul,
Râde c-a ieșit la soare,
Și-i murdar tot pe picioare,
Pe năsuc și pe spinare,
Și pe cele mustăcioare,
Parcă e o arătare!
El ignoră, ce să zică?
Dar zburând o rândunică,
Îl mustră pe șoricel:
-Hei, degeaba râzi de el
Că-i pătat cu nasu-n vânt,
Căci tu stai tot în pământ!