Cască norul mai să-i crape
Fălcile din vatelină!
Ceru-i oglindit în ape,
Însă el sfios, ce mină!
Plutește cam destrămat,
N-a plouat, nici n-a plecat!
.
Cu un ochi deschis, alene,
Se uită înspre câmpie.
Vede iarba printre gene,
Ascunzând o ciocârlie
Și o prepeliță mamă,
Ce duios puii își cheamă.
.
Se răsfiră, se adună,
Ca un șal pufos și moale.
Calmitatea parcă-i sună
De atâta relaxare!
Și orbit de astru cald,
Căzu ațipind pe-un gard.
.
Liniște, ca nu cumva,
Pe acest nor delicat,
Să-l treziți din lumea mea!
N-a plouat, n-a-ntunecat,
Doar privind-o fascinat,
Doarme ca un împărat!