Soarele de-o vreme-ncoace,
Nu știu Doamne, ce-i cu el,
Și-a pus rânduri de cojoace,
Și suspină ușurel.
.
Închircit și bosumflat,
Se gândea că astă vară,
Toată firea l-a mustrat,
Că e torță infernală...
.
"Acum să le fie dor,
Bombănea el, strâns covrig.
Să fii vesel nu-i ușor,
Sunt trist, palid și mă sting!"
.
Molfăind în cerul gurii,
Ca bunica mânioasă,
Pitulat prin dosul șurii,
Plecă într-o zi ploioasă.
.
Plânse cerul pătimaș,
Florile de prin grădină,
Iar scaieții pe imaș,
S-au desprins de rădăcină.
.
N-am văzut atâta jale
Ca-n livada desfrunzită!
Vântul vâjâind în vale,
Duse frunza putrezită.
.
"Ce să fie?" se întreabă
Trei corcoduși tremurând.
"Ehei, toamna e la treabă!"
Rosti un cioroi căscând.