Nu e nicio petrecere pentru cățea
care paște ziua ei
la umbra unui altar depărtat
între oraș și țară...
oamenii o copleșesc
cu pasul elegant,
jumătate de măr aruncată
într-un miros fragrant.
Absorbită în devenire
a unei moșteniri apatice,
nimeni n-o cuprinde
la soare de mai.
Privirea rătăcitoare
prin picătura tremurătoare
mută la Gară
cât o agera Sibila.
Moara vorace
un cerc care strânge,
pribeag acel soare
ce în roșu o vopsește.