Cine plânge în grădină?
Toamna mea, ce altădată,
Avea vânt, și ploi, și tină,
Când cu neguri, când brumată!
.
A fost caldă și frumoasă,
Blândă, soarele vioi,
Însă cică o ninsoare,
Va-mbrăca toți pomii goi.
.
Privește îngândurată,
Crizantemele și zice:
-Uff, zăpada vine, iată,
Splendoarea o să vă strice!
.
Și-n tristețea sa de toamnă,
Trage năframa pe frunte,
Delicată, ca o doamnă,
Strânge pletele cărunte.
.
S-au albit fiindcă ninsoarea,
Năvălise peste ea;
Plânge câmpul, plânge floarea,
Toate plâng cu toamna mea!