Un tip special de frig, în prima zi de iarnă
Un tip special de iarnă, din ce în ce mai rece
Pe necăzute frunze, bruma, ce nu mai trece,
Se strânge-n cuști de frig, ce-ngheață și atârnă.

Din fugăritul soare, timid, tardiv și mic
Se cerne printre nori o imperfectă beznă
Și prin zăpada rece ce mușcă jos de gleznă
Pășim prin întuneric cu pașii de pitic.

În zare norii, fulgii, zăpada sunt tot una
Căci orizontul moare, discret și indistinct
Doar pașii mai atârnă, mergând doar din instinct
Spre locul unde gerul dă mâna cu furtuna.

Un tip special de fulgi, ca lacrimi înghețate
Pe față șiroind, zdrobind-o’ zeci de ace
Þesând pe trupurile noastre o rece carapace
De hibernate vise, ce încă nu-s visate.