poeziile sunt ca niște așchii rămase printre dinți
de la un lemn dulce din care nu-ți aduci aminte
să fi mușcat
te trezești obosit și începi să scuipi pe monitor
ele se aranjează atât de frumos câteodată că îți vine să râzi
să te gâdili sub bărbie cu unghia de la arătător
dacă sunt multe te doare limba și te gândești
să continui mâine da de unde
te ridici a doua oară din pat a treia bei un pahar cu apă
și continui

iubesc diminețile în care nici nu apuc să mă trezesc
că viața zbaing m-a și scuipat printre buzele ei
roșii cărnoase