Măștilor frumoase, fraților, surorilor,
Chipuri idealizate pentru mormintele unor necunoscuți,
Portrete idealizate pentru iluzionarea fățișă a sobrului,
Artă pentru arta de a șterge toate urmele...

În lumea ta nu e loc pentru nimic, ce te poate indispune,
În lumea ta nu e loc pentru mine,
Fiindcă „eu vreau” este neplăcut urechilor tale,
Îmi închizi gura. Mă lași să exist doar neauzit, după o vitrină.

De ce nu înțelegi?

În lumea mea nu pot accepta tot ce zici, păstrează pentru tine
Adevărurile tale. -Totul sau nimic!
Nu pot, nu vreau să-ți ascult, port durerea, nici abisul.
Pune-ți o mască, acoperă-ți acevărul ucigător.

Te iubesc mască, dar nu vreau a te cunoaște,
Nu vreau să știu cine ești, înger căzut,
De ce cânți psalmi unui dumnezeu de piatră,
De ce te hrănești cu puf de păpădie.

De ce nu înțelegi?