Bătând scurt din aripioare,

Vrăbiuța, mamă bună,

Mulțumind dragului soare,

Căci în cuib cerne căldură,

Și lumină și blândețe,

Se înclină cu finețe.

.

Îi declară că-l adoră,

Că frumos îi ocrotește

Puișorii. Și de-o oră

Îi cântă și îi vorbește,

Și-i promite c-ai săi pui,

Vor cânta cu drag, tot lui!

.

Soarele, cum bine face,

Îi trimite raze, șapte,

Fără haine și cojoace;

Să-i învăluie la spate,

Copilașii mogâldețe,

Alintându-i cu tandrețe.

.

Ziua se cam clătinase,

Obosise de ședere.

Cinase și se spălase,

Spune-o rugă și îi cere

Domnului, răgaz o noapte,

Să-și îndrepte al său spate.

.

Un nor stând pe cer, tresare,

Căci în ațipirea dulce,

Luna îl orbise tare,

Se săltă, iată, se duce!

Se băgă în patul moale,

Sââât, copii, hai la culcare!