te-ar suprinde,
nu sunt mâinile mele care te modelează nocturn,
aproape fiecare vers începe cu o stare
expusă în piața de gânduri;
țigănci cu fuste colorate îmi aduc aminte că universul nu a început
odată cu amarul din ochii mei,
nici când am așezat pe talerul conștiinței
un braț de motive cusute din firul iernii fără nume
n-am încăput în coasta ta,
să-ți străpung întunericul ar fi
chemarea pe care cineva ar numi-o poezie
iar eu, mormânt de iluzii,
mi-aș muta crucea în liziera clipei,
unde pălării de bureți absorb emoțiile
în evantaiul mării, spărgând tăcerile -
așa te-aș trăi,
prin țipătul pescărușului flămând
în zarea sângerie.