se ia un cărbune brune
și-o foaie albă, haotică
și se lasă singuri
sub pleoapa narcotică

într-un ungher
sărutul
mutul

se apasă
se zgârie
se lasă

se rotește
albul se leapădă de cerc
privește!

acum e aproape gata
stă să iasă la lumină
noaptea de piatră,
din liniște să iasă tăioasă
și Luna-diamantina

în răstimpuri,
dintr-un cărbune,
un nebun de alb strigă bezna
pe nume

într-un ungher
sărutul
mutul