Sonatul de peste mări
de Alexandru Macedon
(din volumul Exceselor)

Eu vin din zări cumplite – din tristă țară-n care
Demult nu mai e cerul albastru, azuriu;
Mă-ntorc la mine-n țară, închis într-un sicriu
Și-n vatra casei mele e plânset și oftare.

Acolo e târârea o lege pentru-oricare,
Prin focul și nisipul grozavului pustiu...
Din tot ce-a fost aproape nimic nu mai e viu
Decât răniții palizi, cuprinși de aiurare.

Ne-a dus pe mulți acolo prostia rânjitoare
Sub ura pentru rasă: tufiș*... dar nicio floare
Pe glia frămîntată de tancuri ce zdrobesc;

Naivi, aveam speranță, sleiți, aveam credință,
Ca toți soldații vrednici mânați de sârguință,
Crezând că-i pentru țara pe care o iubesc.

* bush în engleză

Originalul:

Sonetul din zări
de Alexandru Macedonski
(din volumul Excelsior)

Eu vin din zări cumplite – din tristă țară-n care
Mimosa simțitoare ori lotusu-azuriu
Sunt serbede vedenii închise-ntr-un sicriu,
Iad negru unde viața e plînset sau oftare.

Acolo e tîrîrea o lege pentru-oricare
Și toți sunt stîrpitura grozavului pustiu...
Din tot ce-a fost pe suflet nimic nu mai e viu
Decît un smîrc de vicii și altul de-aiurare.

Și totuși împotriva prostiei rînjitoare,
Sub ura pentru rază și ura pentru floare,
Sub noaptea frămîntată de chinuri ce zdrobesc,

Lipsit chiar de speranță, sleit chiar de credință,
Prin neguri îmi trag brazda cu vechea sîrguință,
A mea, această țară căci este, – ș-o iubesc.