dragostea noastră era atât de arzătoare
că provocase o secetă cumplită
când ai ajuns transpirat tot
caron dormita la umbra luntrii sale
avea frisoane îl păștea destituirea
nici nu a vrut să îți primească ortul
secase apa și nu se mai putea trece
mii de suflete se zbăteau însetate
în praful uitării de cine știe câtă vreme

disperată degeaba încercai să privești înapoi
noroc cu dorul meu câine credincios
ce te urma amușinându-ți urma
urletul lui la luna plină mi-a înfiorat noaptea
nu știu de unde am mai găsit puterea
să umplut styxul cu lacrimile mele