stăteam în fața oglinzii și priveam
cutele pe care le făcea cămașa încheiată la toate zilele
viața asta nu mă reprezintă Doamne, e prea largă și prea scurtă
de-mi ies mâinile cu nopți cu tot până dincolo de marginea viselor și mi se vede toată goliciunea și lipsa
cred că mă dezbrac și ies până afară
să trag o gură de lumină
și ce-o mai fi
numai să se ducă gustul ăsta
de aproximativ
...
prin vene cuvintele îngroșate abia se târâie
iar la RMN au ieșit noduli de sunete maligne, dispersați în tăceri
m-au trecut la poemo-terapie
și în fiecare zi îmi injectează rime încrucișate
dar degeaba, versul rămâne alb
nu se leagă
și parcă nici cuvintele nu mai au vigoarea de altădată
se simt slăbite iar expunerea la radiații le macină
și icnesc în gol fără nici o silabă măcar
doar senzație goală
...
când mă duc să mă întind
visul se termină
ca o măsură de ¾ sub voaletă și mă trezesc.
dimineața asta soarele nu se ridică din pat și nu iese la fereastră
își schimbă compresele noroase, se întoarce cu fața la perete
și-înjură hârâind a erupție ultravioletă
ultima badijonare.