alte chipuri străine amestecându-se
niciun glas care să-mi poată explica tăcerea
un zâmbet e de-ajuns călătorule
ție căruia ți-a fost îngăduit
să vezi de aproape suferința
și moartea ca pe o poartă albă să o vezi
pe mâna rece îți aduci aminte cum odihnea
fierbinte mâna ta râzând fericit te-am văzut călătorule
și pierdut cum poți să crezi
mai mult de-atât că a primit vreodată cineva