Arcadia se află-n stare de asediu:
Leviatanul și toți viceregii,
Sub pavăza de tinichea a legii,
Privesc cu jind la-nconjurătorul mediu.

Flămânde guri, stomacuri nesățioase,
Smulg hulpav tot ce este de valoare,
Buldozere, gigantice-escavatoare,
Îndeplinesc misiunea: mașini nemiloase,

Unelte zgomotoase, fără de suflet,
Fără voință proprie, muncesc etern,
Prefăcând suprafața lumii în infern,
Lăsând în urmă oportunismul putred.

Arcadia: romantica ta față încet, încet dispare!
Singur și palid, magul stă de strajă
El plăsmuiește-n versuri o cumplită vrajă,
O ultimă sforțare și-apoi moare:

Prin jertfa lui răpește cu el întreg ținutul din primejdie,
Cu tot cu nimfe, centauri și satiri, el le transcende
Și lasă-n urmă lumea golită de basme și legende,
O stearpă omenire, captivă-n veșnică deznădejde.