Se poate spune că-i așa cum prevesteai,
eu, îndeosebi sărac, pregătind cartofi pai
pe o vreme atât de ploioasă că mai bine aș ieși desculț
pe ușă plecat, cuminte și de necrezut,
tu plecată atât de departe încât te văd în minte
ca un punct zâmbind în dreptunghiul unei ferestre,
niciodată față în față pentru că ne temem de asta,
aș putea totuși să te văd pentru puțin timp,
în rest, stau încuiat pe dinăuntru într-o cameră mică
și prin fața gratiilor se perindă tot felul de femei,
cu o cheie nepotrivită ele forțează încuietoarea.
Încerc să nu mă gândesc la noi pe fiecare zi
și de mai multe ori noaptea, rareori îmi reușește
acest dezvăț al învățatului pe pipăite și pe dinăuntru,
se poate spune cu greu că aerul e același
și viața își vede de-ale ei, cam atât.