abia de s-au atins mâinile noastre
și-n ochi ți-au înflorit deodată toți macii
adunați pe ascuns într-o viață

în tine cresc livezi de fluturi rodesc poeme pe înserat
pe umeri păsări mute pe sâni buzele mele
arse de lună pe coapse ierburi crude
țâșnește printre buze un țipăt lung durut

în diminețile în care ai lumina ascunsă în ochi sau sub piele
cu umbra pătată de lumină un gând năuc
și gleznele îți sunt ude de rouă
cum se rostogolesc pietrele spre câmpie
ca o tristețe ireversibilă ca niște petale uitate
și lacrimile săpate adânc în tâmplă
cine ar fi crezut sunt tot o ruină freamăt mut
doar amintire
eram frunză suflet bântuit de livezi înflorite

prelinge-te ușor îți zic ca ploaia pe geam
și te culeg din noaptea rotundă grea ca o moașă
aduc rătăcire din frunze pe vânt
din noaptea uitată murdară sub lună
genunchiul luminii desenat
sub geana rănită sub umărul morții

am să te îmbrac în iarbă înaltă și humă
din norii grei curg păsări bolnave
câmpia își caută grâul plătit vamă
în ceruri
îți sărutam ecoul pașilor pierduți
în zariștea albită de brumă

închide poarta zic închide poarta mă duc