stau în locul meu preferat din casă mă uit pe fereastră
aud cerșetorii “aveți milă niște pâine am părinți bolnavi”
și încep să arunc afară totul camera mea devine goală
ca un ultim omagiu adus libertății
idei mi se învârt în minte de exemplu
mi-ai spus odată că pe întuneric ne împiedicăm de
lucruri deși le știm acolo ne trezim noaptea
din cauza acelorași zgomote, pași, cuvinte
mă liniștește gândul că sufletele morților îmi fac curat
o văd pe sora mea, totuși la mii de kilometri
îi strig “nu mai înțeleg nimic în jurul meu totul
ia forme din ce în ce mai ciudate”
până și eu devin un lift unde se întâlnesc oameni
își vorbesc cu tragism și au fața
sfâșiată în bucăți de vitraliu
ea îmi promite că ne mutăm în timișoara
mergem sus în catedrală și apoi
ne dăm drumul în oraș
aducem înapoi gâștele sălbatice din suedia
cărțile copilăriei
discurile
cofetăria bunicului
mama și costumul ei pepit

dar cu ce sens dacă s-au scurs din mine toate moleculele
au alunecat peste drum și l-au făcut deja mai moale
în acest fel ecoul nu mi se va mai putea întoarce la ușă niciodată