De prin văile abrupte,
Cu rochița răsucită,
Și ghetuțe în tălpi rupte;
Þâșni vulpea, ciufulită.

De pe cap, basmaua mică,
Îi alunecă pe frunte,
N-o ia-n seamă, n-o ridică,
Și trecu ca-n zbor, o punte!

-Aoleu! vociferase
Coțofana-n văduvie.
Hoața asta când furase,
O prinse Dulău, în vie!

-Nu scorni, hei! replicase
Un cioroi cu ani, trei veacuri.
Avuse cinci gâște grase,
Și-un șoim umblând după leacuri,

Le găsi și le-ndopase,
Că la pântecul ce-l are,
Abia de se săturase,
Ba-nșfăcă și vulpea-n gheare!

Un bursuc cu multe trese,
Și-nțelept, a prins din zvonuri.
A tușit, glasul își drese,
Și opri larma de tonuri.

-Primitive fără minte!
E-n goană, văzu cosașul,
N-a furat, a fost cuminte;
Îi scâncește copilașul!
Care inimă de mamă,
N-ar lua plânsul în seamă?