M-am cuibărit în visul nopții,
am întrebat
„Imi împrumuți încă un zbor?“,
încet-încetișor crescu
din colțul ochiului un nor.
„Nu-ți împrumut nimic“, ai spus
„ia tot ce vrei din supranatural,
iar de te voi ruga
să-mi dăruiești umanitate,
nu-mi refuza plăcerea de a simte cum
Coloana Infinitului și ale sale coaste
deodată se vor sparge
din bolta mea făcută spate.“