În Univers eu am un timp al meu
Care se scurge de când m-am născut
Când sus pe cer un mândru curcubeu
Se bucura de-al soarelui sărut

De-atunci îmi trăiesc clipele pe rând
În felul meu atât de personal
Când timpul trece-ncet alunecând
Spre infinitul imemorial

Și-mi pun mereu tot felul de-ntrebări
La care n-am găsit nici un răspuns,
Nici în lecturi și nici în cugetări,
Cât mai am eu din viață de parcurs?

Că pe-acest drum destul de-anevoios
Pe care visele se pierd încet
Privirea mi se-aplecă tot mai jos
Și off-urile mi se strâng în piept

Când orizontul vine mai aproape
Ne mai fiind atât de-nseninat
Încep și amintirile să-mi scape
Ca să rămân destul de-ngândurat

Și gândul zboară numai către cer
Spre Dumnezeu-l care-i nevăzut
Căruia îndrăznesc și-acum să-i cer
Doar sănătate și nimic mai mult

Atunci când mă trezesc în zori de zi
Îi mulțumesc pentru-acest dar divin
Lui Dumnezeu fiindcă mai pot trăi
Încă o zi, ca Lui să mă închin

Fiindcă oricât aș fi de păcătos
Întotdeauna El m-a ocrotit
Că Dumnezeu-l meu este milos
Și eu mereu în suflet l-am iubit