și vine momentul ăla cînd te saturi de tot
și nu mai ai nici măcar putere să spui
că ce-a fost a fost
iar vinul se face tot mai acru-n pahar și oboseala
te cuprinde complet ca cea mai adîncă spaimă a morții
întind un deget spre tine să te ating numai
că ești încă prea departe și atingerea asta
e doar o minciună

și întocmai ca un sportiv care-și șterge fruntea cu un prosop
lași toate lucrurile să se ducă, sedus de această lehamite
în care te simți mai ușor
mai slab, bătrîn și inutil
în vîrful degetului care te atinge simt o descărcare
electrică, o descompunere rapidă ca în filmările derulate
pe viteză

de fapt ăsta e cancerul ce mă cuprinde și îmi pune la pămînt
fiecare părticică, această neiubire liberă în sînge
ca înțepătura unui fluture otrăvitor
acest deget al meu care continuă în gol și singurătate
cu toate că ești aici
această minciună din toate poveștile care ne face să credem
că iubirea există și văduva neagră crede în ea
în timp ce-și devorează partenerul