Mi-a înghețat speranța un soare autist,
Nu pot percepe lumea așa cum este ea,
Drept care, fără voie, eu însumi un lutist
Mi-am suprimat lăuta în cămăruța mea.

Amanetează-ți morbul de-a nu-nțelege rostul
Venirilor pe lume în veac asexuat
Și vezi cum râde prostul, cum plânge și neprostul,
Și parcă dintr-o dată vederea mi s-a luat.

De-aceea presupun, nu pentru c-aș cunoaște,
E lumea asta-nchisă în al uitării cufăr
Și eu mă-nchin cu râvnă unor vetuste moaște,
Dar chiar și-așa se-ntâmplă prea deseori să sufăr.

Mi-a înghețat speranța un soare autist,
Nu pot percepe lumea așa cum este ea,
Drept care, de nevoie, eu însumi un artist
Mi-am suprimat tăcerea în cămăruța mea.