Eu încă sunt pe ultima terasă
A templului,săpat în carnea stâncii,
Aștept să se coboare-a mea mireasă,
Arzând căderea pe blândețea crucii.

Născută-i stea,femeie-n Carul mare,
Și ochii ei sunt două porți divine,
Pe pragul lor, lipsiți de apărare,
M-am așezat și am uitat de mine.

Nemuritor, i-am adormit pe pleoape,
Dar m-a trezit un dor venit călăre,
Și am simțit copitele-i mioape,
Cum se-adăpau cu picături de sare.

Atunci, eu am simțit arderea-ți udă,
Cum se pleca spre mine, iubitoare,
E timpul ce te vrea în brațe, crudă,
Pe gura mea, tu, dulce așteptare.