Vine un timp când din
inima ta rămâne doar o imagine pe care ploaia o șterge
încet.

Într-o zi vei întâlni un om,
îl vei dezbrăca până când din el nu va rămâne decât frumusețe neșlefuită.
Vei ajunge să-l iubești
chiar dacă este palid și mâinile acuarelă pătează toți pereții amorțiți de respirație
sau gânduri reci.
Dimineața cerul se rotește
adormi fugar
cu teamă să nu pierzi nimic
nicio clipă

fiecărui anotimp
am pus deoparte pantofii răi,
nu-i arunca, îmi spune mama
cine știe când o să-ți înmoi picioarele în lacrimi
și tocmai acei pantofi vor ajunge să vindece

da mamă
ploaia se scutură-n inima mea și nimeni nu înțelege
c-am încetat
să mai scriu despre viață