Doarme amiaza răstignită-n grădină,
Cercuri de fum naște pipa bunicului,
Am dedicat ziua asta-ntreagă nimicului
Și-mi doresc letargia, un veac să mă țină!

Cum vine că nici tu n-ai nimic de făcut?
Ai zice că ne-am vorbit dinainte.
Aritmetica asta e simplă și prinde
Golul tău cu al meu – nimic absolut.

Ochelarii de cal ne vin de minune,
Acum că și-așa ne-am smintit
Și mă rog, mă-nchin nimicului însutit
Să crească spornic ca-n vatră o pâine.

Dorm și florile blegite de-a valma,
Doamne, ce letargie sublimă!
Pe o frunză, o insectă infimă
Îți freacă nasul minuscul cu palma.

Ți-aș lăsa ție nimicul pe mână,
Dar mi-e teamă c-ai să fugi în apus
Când doarme amiaza cu totul și-i dus,
Soarele-i dus să se culce sub Lună.