Obișnuiai în vise să apari,
pătura de speranțe s-o așterni,
La umbra copacului bătrân,
Coșulețul cu idealuri să-l întinzi.
Doar din palme băteai,
și soarele dimineața, îl stingeai.

Zilele se scurg și se tot avântă,
către o bătrână căruntă, ce așteaptă,
în zare fericirea să-i apară,
iar golul din suflet să-i dispară.

Poveștile cusute cu speranță,
în doliu s-au îmbrăcat.
Îmi doresc ca mâine dimineață,
să te fi uitat deja.