o adunătură de proști scuipă din trupurile lor uscate de spirit

mii de stări însângerate, uitate, pulverizate în ascunzișul lor de nepătruns.

a fost imposibil pentru ei să-și verse abundent sentimentele infinit resimțite,

dar lasă-i să cânte,

să-și spargă timpanele, să țipe neîncetat, mii de game repetate,

minore și majore, alterate oricum, majoritatea.

cântă fals, presupun.

dacă i-aș putea asculta, aș realiza cu siguranță de ce înaltele aspirații se prăbușesc,

gen unșpe septembrie.

dar ducă-se dracului.

cinci linii un portativ,

patru spații

trei chei.

schizofrenicii nu țin cont de asta.

căci dacă muzica a început cu Bach,

bagatelizând acest fapt,

ei sigur o vor sfârși cu țipete împroșcate sângeriu

pe maculatura cerească.

cine oare mai ascultă muzică clasică?