Azi mi-e dor de sărăcia tinereții.
Tu o mai știi?
Ce elegantă era în temerile alea roz ale ei,
insomniace,
fluturându-le deasupra a tot ce era,
prea cert, bătut în cuie.
Și cu câtă descătușare
se alătura ploii,
iubind-o și înțelegând-o
ca pe o durere aleasă
să-i fie mireasă.
O mai știi?
Sărăcia aia boemă.

Și apusul ăsta,
ce toamnă mușcată de gât!