la început ești doar o pasăre
care nu cunoaște zborul
privești viața printr-o fereastră înghețată
îți desenezi aripi cu vârfurile degetelor fierbinți
planezi într-un zbor imaginar în care
unitatea de măsură a fericirii e anvergura umbrei
pe care o lași pe pământ

cu timpul îți spui că nu ai nevoie de aripi când cauți perle
ți-ai scris deja epitaful pe o floare albă de lotus
care ți-a crescut otrăvitoare din piept
dăruindu-ți iluzia zborului în timp ce
rădăcinile ei te ancorează într-o realitate amnezică
unde fericirea se măsoară în distanțe
dintre așteptare și dorință
dintre vis și realite
tu și eu

pendulezi între aici și acolo
încercând să-ți amintești cine ești
și ajungi să taci mai adânc decât o piatră funerară
sub care dorm amintirile unui zbor
frânt prea devreme