fruntea acestei mirări,
fruntea aceasta târzie
de sentimentul meu către tine,
mi se deschid căi spre lumină
tu,
infanta ultimului drumeag,
atârnai de clipa
de nevileag,
cea nedeschisă încă de paiang

tu, atoate stăpână în pervaz
unde rodește a spini trandafirul
și gluma se încaieră cu fapta,
de tine-mi proptesc șoapta
în aerul trebăluind prin văzduh
a ta pereche,
a vocii tale
de neajuns ajunsă la ureche