nu-mi pasă dacă beau și mănânc
la masa infirmilor
învăț să privesc cerul cu recunoștință
chiar și atunci când nu are nimic de-mpărțit
facem abuz în nopțile cu lună plină
de tăcerea universului
înainte să judece
nu-mi este teamă să fiu
un sunet duios
pe buzele tale uscate
și totuși
nu fac risipă de timp
atunci când te caut peste tot
cert
mamele
care își îndepărtează de la sân
copiii plângând
libertatea avută în pântec
mă arde
un rug
prea grăbit să întrebe
unde va găsi așa repede
locul potrivit să-mi arunce cenușa