Mi-e frig de tine ca de-o întâmplare
Pe care n-am trăit-o îndeajuns;
Și-abia s-au pus ferestrele pe plâns,
Și-s foi tot mai puține-n calendare...

Te-aș vrea alături albă, -ngândurată,
Să-ți suflu cald în degetele fine
Și dezmierdată să te-atingi de mine
O dată, înc-o dată, și-nc-o dată...

Mi-e frig, mi-e tot mai frig și nici nu-i iarnă
Și-n gândul meu e vreme de ispită
- Cenușă de scânteie răscolită -
Tristețile încep să mi se cearnă

Iar toamna se grăbește spre uitare
Cu tot cu întâmplarea netrăită,
Cu somnul meu și noaptea mea albită
De dorul tău, frumoasă visătoare.