E rană, ce simt sângerând
în inima ce stă ca să moară,
de dorul iubirii plângând?
Sau doar amintiri,ce încep să mă doară?

Sunt macii cei roșii, din lanul de grâu,
ce-și împrumută culoarea,
sângelui meu clotind ca un râu,
fierbându-și tristețea și ardoarea?

Sau poate că, roșul de foc,
este doar moartea iubirii
ce m-a mistuit fără noroc,
printr-o întâmplare ciudată a firii!

Se răsucesc cuțite în mine,
făcând să țâșnească în ropot de ploi
și sângele tot, care-mi curge prin vene
și lacrimile ce-mi curg șuvoi.

Dar nicio vină iubite nu-ți fac,
cum nicio vină nu are,
floarea de nufăr ce plutește pe lac,
pe ale apei luciri unduitoare.

Aș vrea doar să-nteleg, de ce mi-a fost dat să trăiesc,
o poveste-așa scurtă de iubire,
de ce m-am rătăcit, fară să gândesc,
pe drumul spre o altă fericire!