nu mai vorbim de mult aceeași limbă
nu mai împărțim cerul noaptea
lăsând mângâierea să ne treacă prin oase

când eram copii o luam mereu de la capăt
dacă lucrurile luau o întorsătură greșită
începeam jocul din nou

acum semănăm tot mai mult
cu bătrânii aceia de care râdeam pe înfundate
când eram mici
deși eu simțeam mereu cum inima mi se rupea
încet în bucățele
cu fiecare râs pierdeam o bucată de inimă

nu te lăsam să-mi vezi îngerul ascuns înăuntru
partea luminoasă din mine nu mai știa
care e visul care realitatea
zbura mai sus decât norii

acum singurătatea crește între noi ca o iarbă
ascult zgomotul prezentului cum sapă
conștincios în jurul meu

femeia din mine dansează singură