sub tâmpla iernii doarme o zăpadă
ce pân' la piept de vise să ne-ngroape
ne va durea și ochii ne-or fi ape,
ni-i ruginită-a-mpotrivirii spadă.

și va dura un ceas și-un veac aproape
pân' Domnul stricăciunea să o vadă,
Lumina în auzuri să ne cadă
și să ne tragă de urechi mioape.

deocamdată flăcări udă gerul
și nu-s omături, doar păcatul mi-i
că noaptea-și plouă-n așternut misterul
și-n două trupuri curg de Măr chimii,
ci nu e timp a cere austerul,
a sihăstri de sfânt mărinimii...