Prin târgul moale ca o pernă plimbară logica defunctă
Cu adormiții cai de lemn împrumutați de la o nuntă
Fără de semne că e vie, lângă cazanul cu compot
Sătenii fură adunați, să iscălească, să dea vot
Precum că dânsa a murit. "Oricum, zăcea nefolosită
La ce ne trebuie s-avem, și dar de ce, și mai luați pită,
Să facem cele necesare", grăi pe nas sfântul părinte
"Iar cârciumarele, aci, să-mpartă gratis cele sfinte
Tâmplaru'-o făuri cosciug, amin!, vom gâtui un plop
Vă las copii, acum mă duc, iubiți pe Domnul, hai, noroc!"

Puse la cale, rânduite, precum sunt toate-n astă lume
Nebunul satului zidi o cruce strâmbă, fără nume
Și tot poporu'-ncălecă (ei, nu chiar toți, doar cei de față)
Pornind la drum spre țintirim la ceas subțire ca de ață

În legănări de tulburi gânduri, un pic sleită de călduri
Șefa de post, puțin vexată, lipsită oarecum de nuri
Opri alaiul cel pestriț, descumpănit ca arătare
Cerând ceferticat deces, de are moarta, au nu are?
"De unde știm noi că e dusă? De unde știm noi că nu doarme?"
(În liniștea ce s-a lăsat, timpul tăcu, să nu se farme...)
"Păi... s-a votat, tovarășă", timid, răspunse la-ntrebare
Un cal din versul de mai sus, lovit puțin de gălbinare
"Și dac-așa s-a stabilit, precum a vrut această obște
Lăsați să trecem, rogu-vă, că mai avem vreo două poște"

În cimitirul dinspre margini, pe unde cresc doar orătănii
Găsești de toate: mort umorul, ceva iluzii, vagi smerenii
Și multe gropi ce își așteaptă un chiriaș lovit de gâlci
Ce va să pice îngropat sub lemnul cabotinei cruci