Nu-i vina mea,
Dar nici a ta
Că azi, mai mult decât oricând,
Mă prinde Soarele flămând
Deasupra codrului, în frunză,
Când, obosit și fără voie,
Rămas e norul fără rânză
Și, de atâtea voci ce mor,
Ne plânge lutul după ploaie.

Aș vrea să zbor,
Dar nu mă vor,
Nici gândul tău desperecheat
De ochii care s-au dedat
Aromei toamnei ce se stinge,
Nici frigul rău ce mă străbate
Și-n voie timpul mi-l atinge.
Pot doar, în toamna tot mai grea,
Să-mi facă nopțile dreptate:
Cum or putea
Sau cum or vrea.