te rog să nu-mi spui dimensiunile patului lui Procust
lasă-mă să-mi tihnească viața asta
indiferent care sînt limitele acceptate
sau impuse

dintr-un trecut oarecare plin de măști păgâne
îmi zâmbește o viață simplă, este frumoasă
și viața chiar este viață
dar câte amintiri mai sunt înțelese și acceptate

visele nu au ceas deșteptător și nici program
ele vin când vor, unde vor și câte vor
visele nu au opreliști
dar nici darnice din cale afară nu sunt

sunt oameni, care luptă pentru o fărâmă de libertate
și își ascund independența în spatele unor pagini
ei se bucură când norul sărută firul de iarbă
lăsându-și sufletul ofrandă zorilor senine