templele nu au ferestre și cerul se retrage dintre coloanele
lăsând celulei tot întunericul și toată spaima torțelor
dar casele, da, ele au nevoie ca să despartă
un afară incert de un înăuntru calm
și viața, când m-a zidit a spus: tu vei fi fereastră
și am rămas fereastră indiferent de anotimp
de stare și de vremuri
oamenii treceau pe stradă și priveau prin mine
oamenii din casă priveau afară
dar din păcate
nici unii nici alții nu vedeau dincolo
m-am deschis cu efort și cu rezultat nul
m-am luminat înfrângându-mi întunecimile
am ridicat transparența la nivel de politică de stat
și dacă am realizat totalitatea eșecului
m-am întunecat la față
alungând răsăritul și asfințitul din viață
dar lumea trecea în continuare grăbită fără să vadă
și atunci m-am zidit în uitare
învățând tăcerea pe litere