toamna aceasta -
nevastă ce-ți coace prăjituri de plumb
în suburbia minții,
acolo miroase
a ospiciu și-a țâța ta cât un bumb
cusut pe ale tale oase;

iată!
ciolanele nemuririi îți țin inima încuiată,
să nu mai facă și la alții din plumb prăjituri
privată de libertatea către iubirile altora
întunericurile ni se adună în guri,
e miezul nopții gândurilor noastre
dar dimineață ora;

au ruginit ochii tăi ca-n două ape salmastre,
pe-ai mei îi țin prin buzunare
să-mi vadă sărăcia,
monedă de schimb e doar a mea spinare
de draci îmi ceri bijuterii,
iaca drăcia,
de unde...

palate de tăceri îți oferii
călare în șaua unei secunde
drumețin clipele vinovate de curgerea spre-amurg,
amurgul omului
în încă starea de ebrietate a verii
adeverii
moartea nevastă curând

un gând
las în testamentul averii
se vor repezi vulturii familiali
să mestece cuvintele mele la o cină tăinuită-n priveghi,
nupțiali,
să nu li se vadă
visul meu născut în livadă
în insomnii de vorbe mânjite cu alb - statuia
de fapt statuia e o gaură neagră
a fostei existenței mele...

Poftă bună!