Spune-mi, vezi umbrela aceea cu pete, în care am strâns lumea întreagă?
Ești un om de zăpadă, eu sunt zăpada din care ai crescut;
pe afară miroase a cimbrișor
de la atâta plâns,
și de drag, ne-au crescut pene; ca păsărilor;
o să deschid acum lumea, până stelele se așază undeva deasupra,
ca să o încălcească, să îi fie mai cald.
ce îți este și cu oamenii de zăpadă... cerul mai plânge, pământul, și iarba e umedă.
haide să nu mai numărăm de câte ori am murit. iarba e acum foarte umedă.
pe afară lătrat de câine, cred că nu o să mai ningă nicicând, ca acum...