niciodată, mâine, nu pot, de ce eu, sunt obosit, cred că, eu știu
sunt cuvintele mele de harem, de care abuzez ori de câte ori simt nevoia
să mă ascund cu toate vrutele și mai ales nevrutele

pierdut, uitat, aruncat, ignorat
sunt cuvintele care abuzează de mine, de bunăvoința mea, ori de câte ori găsesc o fisură
lăsându-și aura de mister să cadă de pe zonele purulente

sfârșitul lumii este aproape, cuvintele secătuite se chircesc în silabe
abia dacă mai auzi o frază întreagă rătăcind pe maidane printre gunoaie și dărâmături
cuvântul a murit, trăiască sistemul binar în care nu există abuzul

și ținând cont de toate acestea o să mă retrag puțin în abstract