Prezența-ți nu-i decât o consolare,
absența-ți îmi pare o oroare în echilibrare.
Vântul bate și gonește,
frunzele pe care atent le dospește.

Între dezinteres și mister,
Carnea tremură, blajinul suflet,
spintecă gânduri îndrădăcinate,
speranțe de dragoste turmentate.

Când noaptea se lasă,
luminile par să fie o melasă,
dulcea amăgire,
dintr-o convorbire.