Toamna, zână sprintenică,
A urcat în trăsurică,
Pe saltea din frunze moi,
Și a poposit la noi.

De tristețe și de spaimă,
Un ciulin abia îngaimă
Că va fi strivit pe nas,
Și a plâns stingher, retras...

Vrăbiuțele zburlite,
Cu penaje ciufulite,
Stau pe rămurele-n șir,
Primind toamna, musafir.

În alun o veveriță,
Umedă pe nas, blăniță,
Șopti toamnei: ”Ești o rea,
Îmi uzi funda și e grea!”

Vântul îi uscă blănița,
Și năsucul și codița,
Și-o-mbia: ”Dragă fetică,
Hai, du-te în scorburică!”