copacii mei sunt vreascuri și
ultima pasăre
s-a sufocat
odată cu mine
în scorbura ce perfid ne-a atras
adăpostul perfect
moartea nu mai umblă incognito
ca un pungaș ca o jigodie ca o javră
zace cu picioarele desfăcute
în piața publică
femeia de moravuri ușoare
oferindu-și ostentativ serviciile
se recomandă: Doamna... Doamna aceea... cu...
și n-ai niciun dubiu
te arunci cu ochii închiși
cine i-ar putea rezista?
nici măcar eu
eu care întotdeauna am iubit bărbații
(sau nu trebuia?!)
excepțiile nu te întreabă când ai de gând
să faci o concesie
acea minimă nevinovată abatere de la regulă
făptura din lut își lasă iscălitura
odată cu ea își vinde și ultima picătură de voință
dacă e grav?
dacă e trist?
pur și simplu ESTE!
de pildă simulacrul ăsta de primăvară care umblă cu cortul
cerșetor necuviincios!
unde să-și lase verdele? unde cerurile? unde viitoarele treceri?
nepăsătoare aproape generoasă le trag pe toate
în peștera mea de-a valma peste o fostă
pasăre
nimic grav / nimic indecent... nicio crimă...
chestia asta de... ca
un fel de viață...
parc-așa, nu?!