am văzut cum iese un brad din sămânță, o plăntuță firavă dar hotărâtă
l-am văzut crescând și bucurând suflete de copil în fiecare iarnă
și-apoi sub fereastră certând vântul în nopțile lungi de iarnă
până când l–am doborât să-mi încălzească neputințele și spaimele
ciotul lui doare, martor al unei vieți ce n-a știut ce-i frica
si care s-a oferit
umbră la vreme de vipie și verde în pustiu alb de nea
câteodată mă apropii și-i număr cercurile moarte
tainele nespuse ale fiecărui an
si între cercuri îi cresc alte cercuri
si povestea iernilor lui se cerne-n veri aburite
cu toate zilele și toate iertările
când coasa va secera
va mai fi cineva să-mi citească cercurile?