tot ce simt acum este
efectul unui banal anestezic
al privirii deformate de un vitraliu
destinul sângelui redus la formula chimică
la impactul minor al reportajului difuzat în lipsă de
este irisul meu trecut prin spaimele celorlalți
prin bucuriile lor
prin hainele policrome rarefiate de molii și amintiri...
întind brațele
ating un fel de real
ceva aproape suportabil
câmpia desfășurându-se
în afara timpului
în afara mea
într-un prezent neutru al necunoscutului
... durerea vagă începută undeva
în mijlocul ierbii
risipită mai apoi din obișnuință
dintr-un joc
dintr-o (ne)iubire
în temnița generoasă a cuvintelor
soarele meu este mat
pasărea-mi nu-și problematizează aripile
deficitul de Dumnezeu
am o arteră lipsă
vizibilitate minimă

tot ce scriu acum
este efectul anestezicului
al absenței timpului în care
vrei să pui mâna
pe tine:
nu te găsești!

trezește-mă trezește-mă sau
administrează-mi
doză
letală!